Arhiva pentru data de: aprilie 15th, 2025

Întâlnire de tip cluster a proiectelor Erasmus+ din domeniul educației și formării profesionale (VET) din Republica Moldova

Pe 15 aprilie 2025, Oficiul Național Erasmus+ din Republica Moldova a organizat o întâlnire de tip cluster, dedicată celor 11 proiecte Erasmus+ în domeniul educației și formării profesionale (CBVET și CoVE), implementate începând cu anul 2022 în țara noastră.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai echipelor instituționale implicate în proiecte: manageri ai instituțiilor de învățământ profesional tehnic, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC), precum și ai ONG-urilor relevante din domeniu.

Participanții au prezentat rezultatele obținute până în prezent în cadrul celor 11 proiecte, prin intervenții scurte susținute de echipele fiecărui proiect. Ulterior, discuțiile s-au concentrat pe creșterea impactului pe termen lung al acestor inițiative, identificarea provocărilor comune și schimbul de bune practici.

În cadrul întâlnirii, o atenție deosebită a fost acordată managementului eficient al proiectelor și diseminării rezultatelor. Au fost prezentate instrumente utile și strategii pentru planificare, implementare, raportare și promovare, având drept scop sporirea vizibilității și implicarea activă a părților interesate.

Universitatea Tehnică a Moldovei a fost reprezentată la eveniment de dna Mariana Irovan, coordonatoare locală a proiectului InnovaTex, și de dl Denis Țapuchevici, reprezentant CEIU.